Follow by Email

miercuri, 22 iulie 2009

Nebunie sau ratiune...


Nebunie... sau ratiune? Ce faci cand incepe sa te incite riscul si te afunzi in toate minunile lumii? Te opresti? Stai... cugeti... si incepi sa iei decizii... si ce decizi? Te gandesti daca e bine sau daca e rau! Si incepi, apoi, sa te gandesti ce e bine si ce e rau. Si de ce sa nu faci ceea ce faci... cand nu mai ai nimic de pierdut! Dar daca totusi risti sa pierzi ceva?! N-am reusit niciodata, pana acum, sa intorc o problema pe toate laturile... sau poate ca am facut mereu asta, dar mereu am gandit ca trebuie sa mai fie ceva, ca asa e de obicei, ceva iti scapa... Cand sunt fericit, trebuie sa ma gandesc daca ceilalti sunt si ei fericiti... trebuie sa ma gandesc daca nefericirea lor se sprijina pe bucuria mea? Defapt, cred ca este corect sa spui ca e bine ce se intampla cand toata lumea e fericita... adica sa fie bine, ca sa nu fie rau, cum spunea cineva. As vrea sa gandeasca toti asa... Fericirea e un continuu santier in lucru, cum zicea altcineva... asa ca hai sa punem fiecare cate o caramida! Da, asa ar trebui... sa ne bazam bucuria pe dorinta fiecaruia de a ne vedea fericiti! Pare o nebunie... dar e logic ce-ti zic...

luni, 20 iulie 2009

Ala bala... portocala...


Nu stiu ce este cu mine... nu pot sa-mi dau seama si nici nu ma recunosc... parca e o vesnicie de cand n-am mai fost asa... sau poate n-am fost niciodata asa... Atatea lucruri se intampla de-o data, atata agitatie, atatia oameni noi, atat de liber ma simt... mi-era dor de starea asta! Poate ca e o chestie de moment, nu stiu ce sa-ti zic... Bine, sunt sigur ca pentru asta am avut destul ajutor, adica... daca nu erai tu, si tu, si tu... si asa mai departe, poate ca nu era asa! Am creat confuzie in capul tau?! Te-ntrebi ce vreau oare sa zic? Defapt e simplu: tu trebuie sa intelegi ca acum mi-e bine! Dar ma intreb ce inseamna "bine"...

"Daca am merge in maini, ne-ar creste par in talpi?"
"Tragem un cui?"
"De ce nu mai ai credit?"
"Cum de ti s-a stricat telefonul?"
"Mergem la mare?"
"Iar tie... tie chiar iti spun la revedere?!"
"..."
Te-ntrebi ce vreau sa zic? Nimic, sunt doar intrebari la care n-am avut raspuns weekendu' asta!
Alegeri, intrebari, idei, decizii, raspunsuri, planuri, trairi... toate au stat sub semnul intrebarii!
Da' io mai am o intrebare... Si acum, ce...?!

miercuri, 15 iulie 2009

Cand sunt mare...




S-am facut 23 de ani... eee... veni si varsta asta... Cand o sa fiu mare as vrea sa fiu... asa spuneam cand eram mic! Cu siguranta n-am ajuns nici cine si nici unde vroiam sa fiu. Dar e bine si aici si asa! Si-o sa ma mint ca mai am timp... dar cred ca nici nu mai vreau sa fiu cine si unde imi doream! Mda... asa cred... Am lasa in urma aproape 8000 de zile, zeci de locuri vizitate, foarte multe nopti nedormite, o groaza de oameni cunoscuti, multi prieteni noi, la fel de multi pierduti, zile intregi pe platori de filmare, liceu si bancile facultatii, zeci de cluburi, puburi, cafenele, baruri, parcuri carora le-am calcat pragul, tone de dulciuri mancate, sute de ori cand am zis te iubesc, mii de ori cand am gresit, si la fel de multe dati cand nu am regretat... asta e in mare bilantul anilor scursi... asta e ceea ce a contat... Si daca pana acum nu v-am aratat indeajuns cat de mult contati pentru mine, va spun acum multumesc tuturor prietenilor si prietenelor care v-ati impartit cu mine zilele, noptile, tigarile, coca-cola, adidasii, tricourile, paturile, ideile, visele, bomboanele si restul; multumesc pentru tot sprijinul acordat, si pentru ceea ce m-ati invatat. Stiu... suna ca un speech, dar consider ca am castigat premiul cel mare: experienta de viata, fericire, bucurie, educatie, bun simt, dar mai ales faptul ca mi-am desavarsit o personalitate si un fel de a fi care e departe de prost gust, avaritie, perfidie, si cat mai aproape de bun simt, romantism, copilarie, ambitie. Si daca spuneam ca poate nu am ajuns asa cum imi doream, un lucru am indeplinit: am invatat ca tot ce inseamna bani nu are valoarea oamenilor, a momentelor cand suntem impreuna, a sentimentelor, cuvintelor, sau locurilor.

vineri, 10 iulie 2009

Incredere si credinta...


Nimic nu vine de-a gata... pentru orice sentiment trebuie sa te chinui... Cand vrei sa creezi ceva, fii sigur inainte sa te apuci, ca esti pregatit sa lupti pana la final, trebuie sa fii pregatit sa induri, sa lupti... Nu te invata sa nu crezi, sa fugi cand dai de greu, sau sa speri ca cineva in locul tau va face toata treaba... Trebuie sa invatam sa nu aruncam vina in spatele celuilalt... trebuie sa invatam sa nu ne ascundem in spatele trecutului ca un motiv pentru care fugim de greu! Intotdeauna trecutul ne va influenta, atata timp cat vrem sa ne lasam influentati de el! N-o sa reusim sa construim nimic cat timp preferam sa se chinuie celalalt fara sa simtim si pe pielea noastra greul! Am invatat sa fiu rabdator, sa nu mai fiu asa orgolios... dar mai presus de orice... am invatat ca nu poti indeplini nimic decat daca iti iei inima in dinti sa risti... si... trebuie sa crezi ca poti asa cum crezi in Dumnezeu... A renunta e o solutie de moment.. dar de fiecare data vei lua in considerare optiunea asta... si nu vei face decat sa renunti mereu... Invata sa crezi,sa ai incredere si sa risti... asta o sa faca minuni!

Ai grija ce-ti doresti...


De ce toti ne dorim aripile altcuiva? Mereu cerem mai mult... si mai mult... cateodata devenim imposibili... adica te uimesti cand vezi ca fiecare vrea ce poate avea cel mai putin... Si zici: "Termina-te mah, nu vezi ca ai aspiratii utopice?! Cine te crezi?" Si fac referire aici la orice aspect care ne influenteaza viata: bani, putere, dragoste, faima, iubire, cariera, familie, masini, acadele, pufuleti si toate celelalte! Desi asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem aspiratii inalte... NU, in niciun caz! Dar ce vreau sa spun e ca mereu ne alegem sa ne dorim, ceea ce sigur nu putem avea! Si stii care-i partea proasta? Ca de cele mai multe ori, chiar de ai putea avea, ceea ce-ti doresti cu disperare nici nu e ceea ce iti trebuie, ceea ce ai nevoie, ceea ce te face fericit, ceea ce e mai bun/mai bine decat ce ai in prezent, sau spune-i tu cum vrei...

miercuri, 8 iulie 2009

Frica ucide suflete...


Nu mai sta cu frica'n san... De ce ti-este frica? Suntem oameni si e normal sa ne fie frica... Dar ce se intampla cand frica pune stapanire pe noi... pe sentimentele noastre... pe toate actiunile noastre... Ce se intampla cand tot ce facem sau ce nu facem se datoreza neincrederii... nesigurantei... Ce se intampla? Sa fie oare de vina si lipsa increderii(in noi... in ceilalti... sau si de-o parte si de alta)? De ce nu putem spune tot ce se intampla asa cum se intampla... Si de cate ori orgoliul n-a fost mai mare decat dorinta de a lua decizia sa faci ceea ce trebuie? Mereu spunem "da de ce sa ma duc sa ii spun asta?... daca pierd nu stiu ce!". Suntem oameni, si din cauza asta de multe ori suntem cretini... si devenim penibili! Tot timpul ascundem ceea ce se intampla defapt, in spatele unor unor costume cu care mascam adevaratele motive pentru care ceea ce facem e defapt gresit. Asa se manifesta... frica... sau neincrederea?! Vreau sa cred ca mai avem inca scrupule, cand vine vorba de sentimente macar, si o sa incadrez acest fenomen in categoria fricii. Si cum iti explici ca ti-e frica sa te expui in fata cuiva? In fata lui... in fata ei... sa-i spui ce simti... sa-i spui ce vrei... sa-i spui ca ai gresit ca ai interpretat ceva aiurea... sa-i spui ca vrei sa ii spui asta... ca vrei sa ii spui aialalta... sa-i spui ca ti-era dor de el... ca te-ai gandit la ea atunci... sa-i spui ca i-ai ascuns toatea astea prea mult timp... Si daca totusi ti-e frica.... sau daca din frica asta, nasti un orgoliu de multe ori pueril... sau daca inventezi motive ca sa ascunzi totul... inseamna ca iubesti mai putin? Nu vreau sa ma gandesc la altceva... sa incep sa arunc cu vorbe din popor... si de-o parte si de alta, gen "nu risti, nu castigi", sau "paza buna trece primejdia rea", ori alte enshpe mii de zicale... dar am o singura intrebare... Nimeni nu mai are incredere in sentimente sincere?... Oare pentru ca se vad pe ei insisi cum sunt... sau e vorba doar de frica?

luni, 6 iulie 2009

Ma lupt cu morile de vant...


... si parca ma lupt cu morile de vant... Incerc, si vreau sa reusesc... dar nu pot de unul singur!

duminică, 5 iulie 2009

Ma duc oriunde...


Si mi-a venit un dor de duca... nu mai suport... nu pot sa stau... vreau agitatie... "Vreau soseaua mea, doar cu-n singur sens, sa ma duca undeva..." Vreau sa ma duc... undeva... oriunde... oricum voi toti, treceti pe langa mine fara sa ridicati din umeri macar... Ma simt ca un autostopist pe langa care trec toate masinile care nu mai au locuri libere... Iar eu vreau sa evadez, sa fac tot felul de nebunii, sa ma plimb peste tot, sa sar cu parasuta... chiar si fara parasuta..., sa ma duc in parc sa mananc vata pe bat, sa ma plimb cu masina, sa fac poze din mers... orice!!! Stau de 20 de minute in casa fara sa fac nimic... da' nu mai.... gata... eu plec... Ma duc oriunde!

joi, 2 iulie 2009

Tot ai mei sunteti...



Astazi mi-am amintit ca... ca trebuie sa ii iert pe cei care nu ma inteleg desi ma critica, trebuie sa le multumesc celor care imi sunt aproape si ma ajuta neconditionat, si trebuie sa am rabdare cu cei care nu imi dau prea mult de ales.

miercuri, 1 iulie 2009

Ba DA... Ba NU...


Dar de ce NU?! De ce trebuie sa ne lovim mereu de asta ca de un zid? Stii cum e cand raspunsul este NU, si incerci sa te amuzi, sa faci haz de necaz, ca sa para ca te afecteaza mai putin? Dar nu vreau sa fie si de data asta tot NU! Nu ti se pare normal sa fie DA?! Adica ar trebui sa se "negocieze" ceva...? Si daca ar fi asa, cum poti "licita" mai mult daca nu ti se ofera sansa? Rasucita pe toate partile, de ce spun oamenii NU? Ca sa creasca interesul? Sa sporeasca adrenalina? Sa vada reactia? Sau poate ca sa isi dea seama cate ar indura ceilalti ca sa primeasca un DA? Dar de ce sa spui NU, cand stii ca maine vei spune DA?!