Follow by Email

joi, 28 octombrie 2010

Cine? Cum? Unde? Cand?... Eu?!

Se numeste destin iar eu incep sa cred tot mai mult in el. Da, e ala care continua sa te uimeasca mereu prin schimbarile - in bine sau in rau - care ti le produce in viata. Iar pe mine nu ma dezamageste de ceva vreme... Vreau sa pun postarea asta usor banala ca sa imi aduc aminte ca asta e momentul in care incetez a mai crede ca facem ceva doar de capul nostru. Nu imi dau seama daca e o conlucrare intre vointa noastra si ceea ce trebuie defapt sa se intample, sau pur si simplu e vorba doar de ceea ce iti este scris... tu fiind doar un tip care priveste neputincios din tribuna cum pierde echipa sau se bucura cum castiga favoritii lui. Imi place cand vad freamatul vietii! Iar eu acum parca sunt intr-un carusel... sus jos sus jos, si tot asa. Mereu in alt loc si de fiecare data tot acolo, mereu oameni noi si intotdeauna aceeasi... Daaaa... e ceea ce se intampla pana ca eu sa imi dau seama ca se intampla... de aceea e prea putin probabil ca nu destinul sa fie cel ce decide. Si stii ce?! Astept sa ma uimeasca iar... (Bai, fa bine si vino cu bunatati ca altfel, te tin io minte! ) Apropo... cine a programat destinul asta? Auzi, dar destinul asta e om, e ceva supranatural sau e doar un gand? Eu sper ca nu e vreun program de la Microsoft ca atunci ne-am dat naibi'! Da, stiu sunt multe intrebari, iar eu o sa raman confuz pentru multe dintre ele... E totusi o intrebare care ma framanta, si desi sunt constient ca doar timpul imi va ingadui libertatea de a cunoaste raspunsul, eu tot insist ca mi-ar placea sa aflu cat mai repede: Oare unde trebuie sa ajung eu? Care e motivul pentru care eu sunt eu si fac ceea ce fac, si am viata asta si se intampla toate astea...? Ce va urma si de ce? Cand aflu, va zic si voua... acum insa sigur e ceva ce trebuie ca se va intampla asa ca... au revoir!

marți, 5 octombrie 2010

In casa catre acasa...

E normal... e s-asa si asa... Patru pereti, ii spunem locul unde dormim... Nu e acasa, dar in definitiv, a fost vreodata, undeva, acasa? Si defapt cred ca aici ar putea fi mai acasa decat in oricare alt loc in care am locuit. E mai important ca imi caut fericirea si ca gasesc linistea atunci cand intru in acel apartament. Nu mi-este teama sa deschid usa lui... si asta e bine. Mi-este mai greu, dar sunt mai bucuros... si poate voi fi si mai fericit. Candva voi fi ACASA!

vineri, 1 octombrie 2010

Minte-ma frumos! ...am nevoie.

E 2 dimineata si ma tot invart pe aci... Desi nu dorm, parca visul deja a inceput. M-asez in pat - inpropriu spus pat, ca e doar o saltea gonflabila intr-un sediu de firma in care-mi voi petrece noaptea asta macar... de maine vad io... - si ma ridic, sa imi arunc ochii in afurisita aia de lista de messenger. Tu dormi... tu nici nu esti... sa vedem, sa vedem... asa... tu nu vrei deranj, tu tocmai ce ai plecat... La dracu, tin messu' asta deschis degeaba. Doamne, d-ar fi totul doar un vis... Ma tot intreb pana cand, asa cosmar?! Cand naibi inteleg ce dracu vrea destinu' asta de la mine... unde vrea el sa ajung?? Tu n-ai patit niciodata asa?... sa simti ca pierzi... si pierzi... mha da pierzi totul, pana cand ajungi sa dormi pe canapeaua unui prieten, tot ce-ti apartine e un plasa cu 3 tzoale, si stii ca esti in cacat cu tot cu cizme... Si zici, acum ce fac?? Ma-ntelegi sau ai nevoie de ajutor...? Asta e unul din momentele alea cand mi-ar prinde bine o imbratisare... si as mai vrea, as mai vrea... sa ma minti ca totul va fi bine!