Nu mai sta cu frica'n san... De ce ti-este frica? Suntem oameni si e normal sa ne fie frica... Dar ce se intampla cand frica pune stapanire pe noi... pe sentimentele noastre... pe toate actiunile noastre... Ce se intampla cand tot ce facem sau ce nu facem se datoreza neincrederii... nesigurantei... Ce se intampla? Sa fie oare de vina si lipsa increderii(in noi... in ceilalti... sau si de-o parte si de alta)? De ce nu putem spune tot ce se intampla asa cum se intampla... Si de cate ori orgoliul n-a fost mai mare decat dorinta de a lua decizia sa faci ceea ce trebuie? Mereu spunem "da de ce sa ma duc sa ii spun asta?... daca pierd nu stiu ce!". Suntem oameni, si din cauza asta de multe ori suntem cretini... si devenim penibili! Tot timpul ascundem ceea ce se intampla defapt, in spatele unor unor costume cu care mascam adevaratele motive pentru care ceea ce facem e defapt gresit. Asa se manifesta... frica... sau neincrederea?! Vreau sa cred ca mai avem inca scrupule, cand vine vorba de sentimente macar, si o sa incadrez acest fenomen in categoria fricii. Si cum iti explici ca ti-e frica sa te expui in fata cuiva? In fata lui... in fata ei... sa-i spui ce simti... sa-i spui ce vrei... sa-i spui ca ai gresit ca ai interpretat ceva aiurea... sa-i spui ca vrei sa ii spui asta... ca vrei sa ii spui aialalta... sa-i spui ca ti-era dor de el... ca te-ai gandit la ea atunci... sa-i spui ca i-ai ascuns toatea astea prea mult timp... Si daca totusi ti-e frica.... sau daca din frica asta, nasti un orgoliu de multe ori pueril... sau daca inventezi motive ca sa ascunzi totul... inseamna ca iubesti mai putin? Nu vreau sa ma gandesc la altceva... sa incep sa arunc cu vorbe din popor... si de-o parte si de alta, gen "nu risti, nu castigi", sau "paza buna trece primejdia rea", ori alte enshpe mii de zicale... dar am o singura intrebare... Nimeni nu mai are incredere in sentimente sincere?... Oare pentru ca se vad pe ei insisi cum sunt... sau e vorba doar de frica?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu