Follow by Email

miercuri, 18 august 2010

Multumesc


Destinul... ce forta ciudata a naturii. Te loveste cand nu te astepti, mai imprevizibil decat orice fenomen bizar ori nu. Si pe langa asta, efectul sau este asa de puternic, ca parca-ti vine a crede ca totusi acolo Sus este cineva care are un plan mult mai elaborat si mai vast temporal, decat crezi tu ca cineva te-a indmnat sa cobori la brutaria din colt sa iti iei gogosi.
Pe de alta parte ar putea sa nu fie mana destinului. Ci doar coincidenta. Ce daca eu am sperat mereu sa se intample asa, caci atata timp cat am incercat tot felul de idei, ca doar-doar aduc la bun sfarsit un plan, n-am avut sorti de izbanda. Si acum tam nesam... s-a intamplat.
Am cautat in viata mea o singura persoana pe care am pierdut-o de foarte mult timp. Mi-am dorit intotdeauna sa reintalnesc aceasta persoana, si sa ii spun cat de mult a insemnat pentru mine, desi inca este acolo unde trebuie, pentru ca nu mi-ar putea fi indiferenta nici intr-o mie de vieti. Nu de alta, dar cand aveam nevoie, a fost acolo pentru mine ca sa am cui spune Mama - si isi merita titlul; cand nu stiam ce sunt alea haine, ea era acolo si imi asorta blugii cu tricoul; cand imi foloseama degetu' aratator sa ma "uit" in nas, ea era acolo sa ma invete bunele maniere; cand mi-era foame, ea era acolo sa incalzeasca mancarea; cand aveam proiecte de facut la scoala, ea era acolo sa isi piarda noptile, ca eu sa fiu cel mai bun.
Sunt foarte multe lucruri pentru care ar trebui sa multumesc acestei persoane. Ma uit la mine acum, si imi dau seama cat de multe aspecte din felul meu de a fi, i se datoreaza ei. Totusi, am avut mereu un regret, ca dupa ce a plecat, a uitat sa se mai intoarca din cand in cand sa vada ce se intampla cu opera ei de arta. Nu caut sa ma dezumanizez, folosind figuri de stil, insa ea chiar parea un bijutier ce slefuia continuu o singura piatra rugoasa.
Ma bucur pentru tot. Am invatat in viata sa fiu fericit, oricat de putin ar dura momentul; pentru ca asa simt ca s-a intamplat cu noi: prea putin timp am avut parte unul de celalalt.
Si pentru tot ce am scris mai sus, sin alte inca 99,9% din cate ar fi trebuit sa mai scriu, spun MULTUMESC. Meriti asta, la fel cum meriti si pe mine asa cum sunt azi. Si tu ai contribuit la asta!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Nu te cunosc, nu te stiu ...Dar o stiu pe EA, pe aceea care , plecand de langa tine, a lasat un gol in viata ta. Un gol pe care nu l-ai resimtit imediat, dar care te-a facut sa nu uiti...sa n-o uiti.Mi-e prietena. O prietena cum rar poti gasi.
Citindu-ti gandurile ascunse , dar sincere, am remarcat cat de usor ai reusit sa prinzi esenta lucrurilor, faptele, cliseele ce ti-au marcat copilaria, alaturi de cea care ti-a devenit, fara voia ta , si vremelnic, mama. Spuneam ca nu te stiu, dar nu...Te stiu din povestile ei( devenite istorie intre timp), in care, cu aceeasi iubire, te evoca.O recunosc in ceea ce ai scris, pentru ca nu exista nicio exagerare, iar ea este neschimbata:o femeie, foarte femeie, in al carei suflet ar putea intra Planeta Pamant, metaforic vorbind.O "vad" aplecata deasupra ta, ajutandu-te la lectii, explicandu-ti cand si cum sa folosesti cratima , cum si cand au fost razboaiele Evului Mediu,etc.
Rar, foarte rar, cineva poate sa se bucure de recunostinta "operei'" sale, iar ea merita din plin acest MULTUMESC cutremurator, care valoreaza nespus de mult...
Sa-ti fac si eu o marturisire.Nimic nu e intamplator.In 16 august eram impreuna, departe de tara, in
vacanta. Avuseseram o discutie prieteneasca , asa ca-ntre "fete", in care imi spunea, cu oarecare regret , ca eu ma pot considera fericita, implinita, pentruca am copii...Ea, desi n-a cunoscut maternitatea, a fost mama ...A fost... Asemeni tie, si sufletul ei a fost golit ... Asa a fost sa fie, asa a fost ...
Poate a sosit momentul sa umpleti aceste goluri ...

P.S. Mi-a facut mare placere sa te "cunosc"

Anonim spunea...

Daca , cu adevarat, ai regasit-o sa NU o dezamagesti! O cunosc si e deosebita!

Anonim spunea...

Te stiu, citind ce-ai scris am senzatia ca ''te cunosc''. Pe ea o stiu, o cunosc si o iubesc. Cuvintele sunt de prisos...e ravasitor...doar atat pot sa spun: SA NU VA PIERDETI! SA NU PERMITETI ASTA! AR RAMANE UN GOL PE CARE NIMENI, NICIODATA NU-L VA REUMPLE!