luni, 9 noiembrie 2009

Sperante...


Intotdeauna e asa cum trebuie sa fie, chiar daca nu e pentru tine cum trebuie. Inca invat ca nu ma pot da de-o parte cand ma calauzesc cu destinul. Nu poti ocoli nici macar o secunda din ceea ce trebuie sa se intample. N-ai zis de atatea ori "nu mai pot" si tot ai mers mai departe? N-ai gandit de atatea ori ca aici te opresti? Si cu toate astea ai mers mai departe! Ma gandesc ca vreau sa urc, nu conteaza cati pasi mai trebuie sa fac, desi ma dor picoarele, si mi-e sete sa mergem impreuna pe acelasi drum. Ma dezbrac de temeri si imi privesc visurile! Am sa ajung candva sa le imbratisez. Speranta moare ultima, dar moare... pan' la urma tot moare! A mea, insa, doar odata cu mine!