Follow by Email

miercuri, 30 iunie 2010

Destin sau Conditia Umana?

Ma tot chinui de cateva zile sa ma hotarasc ce sa fac. Adica, un prieten de-al meu mi-s spus o mica povestioara, care mie mi-a intrat la suflet asa. Problema e ca sunt singurul care stie povestea. Pe de alta parte, el nu s-ar supara daca o postez aici, caci as folosi anonimatul, bineinteles. Problema este daca fac bine sau nu, avand in vedere ca eu cunosc toate personajele . Avand in vedere ca am ajuns sa scriu asta, si-a dat toata lumea seama ca m-am hotarat sa spun ce am de zis pana la capat. Pai atunci , sa incepem:

Asta e povestea lui… asta e povestea lor, a doi oameni care nu ies cu mult din tiparul natural al oamenilor de rand. Ce ii scoate in evidenta? Poate povestea lui – caruia o sa ii spun… Dar- , pe care mi-a incredintat-o ca singurului confident de parca era secretul vietii. E si povestea ei – sa ii zicem Rosa, dar vazuta prin ochii lui, ceea ce ar putea cauza un contur diafan.
Dar nu este un baiat care iti taie rasuflarea. Nu e urat, nu, nu e urat deloc, dar nici nu iti vine sa il scoti primul din gramada. Un tip slabut, caci slabise foarte mult odata cu adolescenta. Un brunetel cu ochii mari si negri. Odata chiar fusese intrebat daca nu cumva este arab ceva. Copilarise la tara, in casa bunicilor unde dobandise cei 7 ani de acasa, exact cat a si stat pe acolo. Dupa, urmase o lunga perioada petrecuta in oras, desi  agitatia nu era pe placul sau, Dar fiind o fire linistita. El ar fi fost mult mai linistit in sanul vietii simple, unde oamenii ar fi observat mai nainte bunatatea decat rujul de pe buze.
Rosa era cam pe aceeasi lungime de unda cu el. Cineva le-a spus candva ca parca ar fi sacul si peticul cei doi. Ea nu era genul de fata fotomodel, si nici nu isi dorea asta. Crescuse intr-o familie cu un puternic impact in viata cotidiana locala, si deci era musai ca si fata sa fie educata in spiritual traditiilor, al bunului simt si al mai mult decat atat, cat mai credincios cu putinta. Asa si-a dobandit admiratia multora dar si invidia poate a si mai multi si multe. Devenise deci fata perfecta pentru rolul de sotie, de mama dar si cu o usoara cariera, pentru ca asa cum o cunoscuse Dar, pentru ea conta mai mult familia decat sa fie o femeie de afaceri.
E adevarat ca ascundea o dorinta de instarire – de multe ori parca invidia toate pitipoancele alea care aveau noroc de se maritau cu vreun popa sau vreun doctor ceva, pe cand ea avusese parte doar de un baiat cu o mie de problem. Dar nu l-ar fi lasat pentru asta. Ar fi dormit cu el si sub o folie in mijlocul padurii… macar o perioada, daca nu pentru totdeauna.
Rosa si Dar, aveau multe cunostinte comune, ei locuiau chiar intr-o relative proximitate. Si cu toate acestea, cei doi nu isi vorbisera niciodata. Prima oara cand o vasuse Dar, era cand el avea  vreo 17 ani si incepuse sa guste mai atent din placerile vietii. Rosa insa era mai mare decat el , asa ca Dar nu ar putea crede in ruptul capului ca ar putea fi ceva intre el si ea. Pe vremea aia isi cunostea lungul nasului, dar asta pentru ca era si ceva mai rusinos. Intre timp, cei doi au crescut si nu s-au mai vazut multi ani de atunci.  Ea ramasese fata cuminte nu doar in aparenta. Trecuse printr-o relatie de durata care lasase semnele trecutului in istoria acestui prezent. Norocul ei ca fusese salvata repede de credinta si astfel parte rana era inchisa… macar la suprafata. El, la randul lui, tinuse la o fata destul de mult, atat incat sa sufere dupa despartirea cu ea. Poate si d-aia devenise foarte egocentrist si in felul sau, cu o doza de misoginism evident. Mai incerca sa experimenteze situatia dar niciodata cu succes. In viata lui se perindau fetele ca la expozitie. Avusese si prilejul unui mediu propice, e adevarat, dar si el a profitat din plin. Prietenii ii spuneau ca e incapabil sa iubeasca, atat de repede scapa printre degete din relatii.
 Asa s-a ivit si prima oportunitate de a-si testa abilitatea. Nu stia despre ce era vorba, dar s-a dus sa se intalneasca cu niste amici ca sa vada de ce erau asa preocupati sa il vada.El nu apartinea atat de strans grupuli, dar era o obisnuita barfa a baietilor, pentru ca si ei, poate mai mult decat fetele, au acest obicei, asa ca se simtea destul de in largul sau. Apoi a fost tras de-o parte. Pesemne avea sa inteleaga rostul sau in acea seara acolo. Nu interesa pe nimeni daca e sanatos sau ce mai face, dar vroiau sa ii ceara ajutorul.
Era vorba de Rosa. In felul ei prin care incerca sa faca bine, intervenise cumva in stabilitatea grupului. Defapt, ea doar il motiva pe Andrei sa fie ceva mai hotarat cand vine vorba de ceea ce vrea sa faca in viata. Lucru bun, bineinteles, doar ca asta nu convenea grupului care isi vedea prietenul tot mai obosit si lipsit de chef de distractie. Se gandeau ei ca poate daca domnisoara Rosa ar avea ceva mai multa activitate personal, ar avea mai putin timp in care sa faca pe bunul samaritean. Era un targ echitabil pentru toata lumea. Ei isi recapatau prietenul, Rosa putea fi fericita iar Dar… Dar ar fi avut o mingiuta sa se joace. Si unde mai pui, ca baietii erau chiar de accord sa plateasca terenul de joaca al acestuia. Pe de alta parte, si in mintea baiatului nostrum se aprinsesera beculetele. Chiar isi imagina, cum ar fi sa puna mana pe asa o partida.Si pana la urma nici el nu era de arnucat. Poate chiar s-ar fi cumintit. Ma rog… imaginatia lui o cam luase razna. Si totusi n-a miscat un pai in sensul asta. El oricum nu era genul care sa apara in viata cuiva asa printr-un telefon, ca te cunosc de la vecinu’, ca te stiu de prin revista sau cine stie ce povesti. Si oricum ea e mai mare ca el si poate nici n-ar merge, si daca nu ar reusi sa se cuminteasca, si daca nu stiu ce, si tot asa… L-a luat pe “nu” in brate si si-a vazut de obiceiurile lui si de viata de zi cu zi. Mai ca si uitase de povestea asta, pana cand ironia sortii a adus-o pe ea la el, mai mult sau mai putin.
Gratie minunii tehnologiei, Rosa a putut urmari cateva poze cu Dar, pe care acestea le avea la profilul sau. El si-a dat seama ca e acea Rosa. Da, era chiar ea. A avut grija sa nu ramana anonim cand a vizitat si el profilul ei. Timpul a fost scurt, si cei doi au intrat intr-un joc nevinovat al tachinarii si al tatonarii. Fiecare isi netezea calea. A continuat jocul, si au ajuns sa se intalneasca in sfarsit. Pentru prima data isi schimbau replici fata in fata. Si s-au intalnit si a doua oara, si a treia oara. Dar fusese precaut, nu vroia sa strice cumva sansa de a fi impreuna. Rosa la randul ei, la fel, nu arata prea mult dorinta, dar déjà se intreba de ce dureaza atat de mult. Poate ca baiatul doar are nevoie de o amica, poate nu are cu cine sa iasa la o plimbare sau la un suc. Si cand era gata sa creada ca asa este, Dar a sarutat-o pentru prima data. Nu vroia doar sa aibe cu cine sa iasa la plimbare, si poate chiar atunci si-a dat si el seama ca nu va mai fi ca pana atunci. Ceva era diferit si el simtise asta, din prima clipa. Si ea stia ca va fi diferit de orice altceva si altcineva. Au urmat tot atatea intalniri cate zile treceau. Au inceput sa traiasca lumea lor, departe de ochii iscoditori si chiar si ai prietenilor. Au impartit cuvinte, au impartit bine si rau, au imparit saruturi, au impartit tot. Apoi si-au dat seama ca se iubesc. A fost seara cand s-au tinut in brate, cand si-au impartasit pentru prima data iubirea. A fost aceasi noapte cand ea devenea femeie. Ar fi crezut ca pentru el nu era nimic nou, dar din contra, totul era nou. Nu traise asa ceva niciodata. Atat Dar cat si Rosa, visau frumos. Deja isi imaginau cum se vor muta impreuna, se vor casatori si vor avea familia lor cu 2 copii si ca vor trai fericiti pana la adanci batraneti.  Nimeni nu intelegea cum se putea ca in decurs de cateva luni cei doi sa se cunoasca, sa se placa si sa isi doreasca sa ramana impreauna pentru tot restul vietii. Era decizia lor si toti le-o respectau… mai mult sau mai putin. Incepusera amandoi sa gandeasa responabil, sa incerce sa devina deplin responsabili de vietile lor, sa se angajeze si sa faca toate aranjamentele necesare ca ei sa isi vada visul implinit.
Zis si facut. Mai mult Rosa, pentru ca ea fusese cea care se angajase prima. Jobul ii ocupa mare parte a timpului. Era din ce in ce mai obosita si cei doi isi petreceau tot mai putin timp impreuna. Dar devenea tot mai agitat. Devenise chiar gelos si incepuse sa apara discutiile, nu intelegea de ce Rosa a lui nu mai este mereu langa el. In inima lui simtea ca o pierde, iar ratiunea… ratiunea nu zicea nimic. E greu sa gandesti cand iti dicteaza inima, zice el. Acum imi povesteste parca rupt de realitate. Intelege ce s-a petrecut atunci. Acum. Acum intelege, atunci nu reusea. A fost o perioada foarte tensionata insa lucrurile s-au mai domolit pentru o perioada. Veneau sarbatorile, iar Rosa era ceva mai linistita. Se vede ca religia avea puterea ei in inima fetei. Insa asta nu va tine la nesfarsit. Si asa a si fost. Greseli s-au mai comis cu gramada, si inevitabilul s-a produs. Cei doi s-au despartit la scurt timp dupa asta. Rosa avea nevoie de liniste, nu mai putea continua in calvarul asta. Pentru ea ar fi insemnat distrugerea sentimentelor. Sau poate nu asta a fost motivul. Poate nici ea nu stie care a fost motivul, ori acesta a fost unul pur egoist. Cert este ca ea a clacat. Nu mai putea suporta sa traiasca asa. Dar la randul lui, nu intelegea de ce femeia care ii jurase iubire vesnica renunta pocnind din degete la iubirea lor. Se pare ca fiecare traia o drama proprie. In timp au alternat perioadele in care se intalneau incercand sa se impace cu cele in care nu isi scoteau o vorba unu altuia. Erau de vina doar ei si orgoliile lor, cred eu. Dar spune ca parca era ceva supranatural care ii tinea departe… cei doi nu puteau sa isi intre in fire unul celuilalt, si cu toate acestea faceau orice sa deschida inima celuilalt – chiar daca actionau bine sau rau. Nici cei din jur nu au stat degeaba, spune Dar. Multe au fost spuse de toti care aveau pareri, si d-astia avem destui. Insa nu toti au fost bine intentionati. Au trecut aproape tot atata timp cat fusesera impreuna, adica msi bine de jumatate de an, de cand tot incercau sa se impace. Intr-un final, necrutatorul destin le-a dat verdictul, astfel ca cei doi aveau sa se desparta definitv. Nu s-au mai vazut de atunci si nici nu si-au mai vorbit.
Citesc o urma de regret in vocea lui Dar. E ceva mai mult decat un simplu regret defapt. Incerc sa il descos mai mult si mai repede, de parca nu ar mai fi vrut sa continuie povestirea. Avea teama in glas, si nedumerire in acelasi timp. Apoi urmeaza un moment de liniste… si continua. Ii spun ca e greu de crezut asta… am mai auzit asa ceva dar nu credeam sa cunosc pe cineva caruia sa I se intample asta. Dar inca tine la Rosa. Si nu e genul ala de sentimente de dragul vremurilor trecute… cred ca nici nu ar putea fi vorba despre asta. A trecut aproape un an de cand cei doi si-au vorbit ultima data. Cuvintele lui par atat de convingatoare. Imi spune ca de atunci se gandeste continuu la ea. Si nu pot sa ma gandesc decat cum se poate asta? N-a mai stat cu nicio fata in tot acest timp? Imi marturiseste ca a gresit mult in tot acest timp. Ca nu a avut curajul sa marturiseasca ce se intampla cu el si ca s-a folosit de oricine sa scape de asce sentimente chinuitoare. De multe ori credea ca gata, a scapat, dar de tot atatea ori isi dadea seama ca se insela, ca era doar o stare de moment, si ca indifferent de persoana care ii statea alaturi el tot la ea se gandea. Asa s-a intamplat si cu ultima fata, dar n-a avut curajul sa ii spun ace se intampla defapt. Cica nici acum nu are curajul sa spuna ce se intampla, dar nu mai poate tine acest secret. Ma simt flatat ca sunt singurul care stie ce s-a intamplat cu adevarat in tot aceast timp si care stie deasemenea, cum vede el lucrurile despre ceea ce s-a intamplat inainte. O prietena comuna de-a lui Dar si de-a Rosei ii spunea acestuia zilele trecute, dupa ce realizase cam ce se petrece cu acesta, ca poate ar trebui sa stie si Rosa ce se intampla. Poate ar fi altul finalul, insa el are intiparite in minte ultimele cuvinte ale Rosei, din care el a inteles ca ii este mai bine fara el si ca asa a fost destinul: necrutator cu ei doi. Eu cred ca inca se mai poate termina si altfel, si ca orgoliile care candva i-au destramat inca ii tin departe. Ar putea sa nu fie inca sfarsitul, pentru ca eu cred ca nu doar dragostea te tine impreuna, trebuie sa mai faci si altceva pe langa asta. Si chiar Rosa zicea ca daca e sa fiti impreuna va veti intoarce unul la celalalt peste un an, poate doi sau poate mai mult.
O vorba spunea despre filme, ca cele bune se termina intotdeauna tragic. Asta e genul de povestire fara happy end, si cred ca cel care a vorbit despre filme nu se gandea cu siguranta si la viata reala. Povestea lui Dar are mult romantism si multa iubire, intr-adevar, - pe care am omis sa le dezvalui din dorinta de a nu intra prea mult in intimitati – insa clar cititorii nu vor aplauda.

PS :
[Aceasta povestire urmareste intamplari adevarate povestite prin felul de a vedea lucrurile, al unei persoane implicate direct in situatie. Numele personajelor sunt fictive din dorinta de a pastra anonimitatea acestora.
App: Multumesc celor care au avut rabdarea de a ajunge pana la acest ultim rand]

Niciun comentariu: